Amorsarea pompei este operatia prin care se asigura un contact direct intre fluidul vehiculat si rotorul pompei. Operatia de amorsare trebuie efectuata inainte de pornirea pompei si se considera terminata numai dupa ce a fost evacuat tot aerul, atat din conducta de aspiratie a pompei cat si din camera rotorica a acesteia. Autoamorsarea nu este posibila, decat la pompele volumice si unele tipuri speciale de pompe. Ca urmare, se regasesc mai multe solutii de amorsare, in functie de marimea pompei, de amplasarea acesteia in instalatie dar si in functie de unele conditii impuse functionarii: amorsarea prin cadere sau inecare, amorsarea prin sorb sau clapeta, amorsarea prin vid, amorsarea prin rezervor tampon.

Pentru utilizare de tip casnic (si in cazul hidrofoarelor), cea mai uzuala solutie este amorsarea prin sorb cu clapeta, in care nivelul lichidului din rezervorul de aspiratie (fie el si un put forat) se situiaza mai jos decat cel al axei rotorului pompei. Aceasta impune ca la capatul conductei de aspiratie (capat aflat sub nivelul lichidului) sa se monteze un sorb cu clapeta de sens.

 Amorsarea se face in felul urmator: se deschide stutul (dopul) de aerisire al pompei, apoi folosind o palnie se va umple cu lichid (apa) conducta de aspiratie si pompa; presiunea lichidului va presa asupra clapetei sorbului, mentinand-o inchisa. La pornirea pompei, amorsarea are loc datorita continuitatii coloanei de apa, iar clapeta se va deschide sub actiunea curentului de lichid. La oprirea functionarii pompei , sensul curgerii se va inversa si clapeta se va inchide, pastrand astfel coloana de lichid pentru o noua amorsare.

Pentru ca pompa sa fie pregatita de fiecare data amorsata, trebuie sa nu avem scapari de lichid datorate imperfectiunii suprafetei de etansare (de exemplu strangeri neetanse ale clapetei de sens cu conducta de aspiratie, neetansietate intre conducta de aspratie si corpul pompei etc.), care ar conduce la golirea conductei de aspiratie.